Referate pentru scoala .

[pricop2oo7Junior Member]

Buna am deschis acest topic pentru a posta cateva referate importante pentru scoala dar am nevoie si eu de 2 referate si nu gasesc .
1. Despre Unguri din Romania .
2. Despre Sarbi din Romania .

Acum sa postez cateva referate .

ION
de Liviu Rebreanu


Geneza scrierii se poate urmari
dupa marturisirile lui Rebreanu insusi. Procesul creator a fost
indelungat si esenta lui consta in sudarea intr-o viziune unitara a
trei experiente de viata traita, distantate intre ele prin ani si fara
legatura cauzala de la una la alta.

Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a
simtit-o Rebreanu, intr-una din primaverile tineretii sale, cand iesise
la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vanat de porumbei a
observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat
pamantul jilav de roua, cu infocare, ca pe o iubita. Gestul a fost
inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fara a i se atribui o
semnificatie precisa.

Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania
unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si
supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau.
In chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc in
Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si
tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.

A treia experienta este constituita de impresia
puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de
la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, impovarat de greutati
si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamant. Calea sintezei intre
aceste momente de viata, atesta in continuare Rebreanu, a fost
atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti
necesare si a faptelor apartinand, in realitatea traita, autorilor
celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a romanului, trecand
prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost indelungat,
comprimand romanul Ion, L. Rebreanu s-a gandit mai mult la o fresca a
satului transilvanean din care insusi autorul s-a ridicat „ca poet al
omului teluric”, dupa cum il apreciaza G. Calinescu. ji185k9317oiig

Romanul, impartit in doua volume: Glasul
pamantului si Glasul iubirii, ne transpune in lumea satului ardelean de
la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru. Avem in
fata o fresca vasta, cuprinzand, pe langa viata taranimii si pe cea a
intelectualitatii satelor cu unele reflexe din pulsatia nationala a
intregului Ardeal. Firul principal al actiunii se tese in jurul eroului
scrierii, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac,
Ion al Glanetasului, care din setea de a se imbogati isi sacrifica
iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, insa saraca asemenea lui, si
se casatoreste cu Ana, fata uratica si prizarita, fiica unui bogatas al
satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa
ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, in consecinta, gandul lui de a o
marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate
implini. Dupa casatorie Ion o maltrateaza pe Ana pana cand aceasta,
nemaiputand suporta, se sinucide, lasand in urma-i un copil de cateva
luni, Petre. In scurt timp moare si acest copil. Vasile Baciu crede ca,
dupa moartea Anei si a copilului Petre, ar putea primi pamanturile
inapoi. Legea insa nu-l favorizeaza, lucru care nu era cunoscut nici de
Ion. Preotul satului, Ion Belciug, a speculat nestiinta lor,
angajandu-i in scris ca, dupa moarte, Vasile Baciu si Ion sa lase toata
averea lor bisericii.

Intre timp, Ion se intoarce la iubirea dintai,
Florica, devenita sotia lui George. Insa George Bulbuc, sotul Floricai,
il surprinde noaptea in curte si-l omoara,

Romanul se incheie cu perspectiva ca averile lui
Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile Baciu. De
asemenea, se contureaza perspectiva ca in sat sa vina un invatator
tanar, mai energic si contradictie cu punctele de vedere ale preotului,
George, merge la inchisoare, iar viata satului Pripas, agitata mai
intens pentru a clipa, isi reia cursul tihnit.

In roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele.

In primul plan scriitorul aseaza viata tanarului
taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind insa aspecte
antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei
lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamant
mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi exemplu, chiar
in experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt
exprimate diferit, in functie de interesul urmarit. Astfel el
tainuieste iubirea pentru Florica si isi disimuleaza setea de pamant
sub comportamentul unui indragostit fata de Ana Baciu. In tesatura
mestesugita a actiunii se ascunde faptul, ca pierzand pe Ana, Ion nu
risca nimic: stingandu-se dragostea oarba ce-i acordase Ana, o pierde
pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima
exprimata public de preotul Ion Belciug, stima de care el nu se mai
poate bucura insa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata.

In planul al doilea al romanului, paralel si
interferat primului plan, sta viata familiei invatatorului Zaharia
Herdelea. Herdelea, invatator de stat, depindea de autoritatile
austro-ungare. El se considera intelept si prudent, dar toate actiunile
sale sfarsesc prin infrangeri, pana ce-i pensionat din oficiu, obligat
sa ceara in scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Intre realitate
si aparenta se interpune aceeasi practica a disimularii de tip rural,
subtilizata de intelectualii Herdelea prin procedee diverse.
Disimularea subtilizata nu reduce insa brutalitatea faptelor, a
realitatii. Intre acestea retinem acceptarea destinului lui Herdelea un
infrant in lupta pentru viata - ca un succes; acceptarea pensionarii -
din oficiu ca o recompensa cu „multumiri si regrete exprimate lui
Zaharia Herdelea de insusi ministrul invatamantului”.

In planuri secundare apare lupta indarjita a lui
Vasile Baciu pentru a-si apara pamantul; lupta lui Avram pentru
salvarea averii implicate intr-o afacere din care iese spoliat; lupta
pentru locul de deputat in dieta de la Budapesta; lupta preotului Ion
Belciug pentru a zidi biserica de piatra in satul Pripas; lupta fetelor
si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cat mai bun; concurenta
dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda
din ogorul vecinului.

In satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc
potrivit cu starea lor materiala, cu priceperea si firea lor. Alexandru
Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese
parintii cu avere, si s-a incuscrit cu saracia. In ograda vaduvei lui
Maxim Oprea fusesera clai de fan si grajduri in care nu mai incapeau
vitele.

Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om
silitor, de cand s-a insurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi.
Vaduv acum, il durea gandul ca va trebui sa rupa din pamanturile lui,
ca sa potriveasca zestrea Anei, cand se va marita.

In alta privinta, si invatatorul Herdelea are
necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu invoirea
preotului Belciug. Cu timpul, relatiile invatatorului cu preotul s-au
racit, iar Herdelea, impovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce
agonisise cu greutate. In schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din
primul an al preotiei, a fost un om strangator si tenace. Respectat de
sateni, preotul nu sufera sa i se incalce autoritatea. Din aceasta
cauza e in conflict cu invatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este
diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamantul pe care
il are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamant.
Neintelegerile casnice, rabufnirile - violente, uneori dure -, dusmania
de aici pornesc !

Este cazul lui Ion. In Ion este inradacinata o
mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai in
masura in care gospodaria lor este intemeiata. Aceeasi mentalitate,
care deformeaza pana si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta
situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe langa casa Paraschivei.
Femeie tanara atunci, il primise crezand ca omul, beteag de picioare,
nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea
ramane ei. Si cand, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vandut, fara
stirea Paraschivei, casa si gradina, desi ii daduse femeii o suta de
zloti, a fost alungat fara mila.

Relatiile sociale sufera din pricina acestei
mentalitati. In respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe
care o simt si bogatul si saracul: bogatul cu dispret pentru sarantoci,
saracul, cu o pornire de dusmanie care zace si atata porniri ce
izbucnesc patimas, cand interesele saracului se lovesc brutal de cele
ale bogatului. Intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta pornirilor
se zbuciuma intreg satul lui L. Rebreanu, in lupta apriga pentru
existenta. Taranii lui L. Rebreanu au o vitalitate, o robustete
structurala, o tenacitate aspra, care numai la nevoie se lasa
induplecata, nu insa si infranta. Inteligenta se supune instinctului de
conservare, rabdarea-de asemenea, intre momente de incertitudine ce
rabufnesc cu violenta.

Atat cele doua planuri principale, cat si
planurile secundare ale actiunii, pun in lumina o multime de “suflete
mediocre in lupta cu drame peste puterile lor”, cum le apreciaza G.
Calinescu.

Din ele se reliefeaza puternic personalitatea
lui Ion, cu sumedenie de fapte rand pe rand incriminate de preotul
satului, de invatatorul din sat, de autoritatile satului, de opinia
publica. Incriminarea insa oscileaza periodic, in functie de interesele
personale sau “institutionale” pe care le reprezinta participantii la
actiune.

Prin comportarea sa, Ion ataca bazele morale ale
proprietatii funciare prin conflictul sau cu Simion Lungu si cu Vasile
Baciu. Acest atac apare cu atat mai violent, cu cat Ion descinde
dintr-o populatie romaneasca asupra careia au influentat principiile
riguroase si clare ale dreptului roman. Zona demografica in care
actioneaza Ion pastra frumoase obiceiuri ale pamantului, bazate pe
anumite principii, referitoare la proprietatea pamantului, la familie
si la relatiile sociale. L. Rebreanu observa ca populatia autohtona a
invins veacuri de oprimare tocmai prin pastrarea constiintei nationale
din care face parte si etica acestei colectivitati.

Din pacate, Ion al Glanetasului n-a pastrat din
trasaturile specifice ale romanilor transilvaneni, decat dragostea de
munca, harnicia, in vreme ce dragostea pentru pamantul stramosesc se
transforma intr-un fetisism pentru “pamantul obiect al muncii”,
transformare ce-l dezumanizeaza prin aceasta oarba sete de proprietate.
Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, rapacitatea, deosebindu-se
prin atitudinea etica, prin unele actiuni negative, de masa
locuitorilor din sat precum si de inaintasi. Autorul insusi subliniaza
repetat in roman deosebirea dintre Ion si ceilalti locuitori. Printre
altele, in roman se arata ca “in Pripas nu se pomenise omucidere pana
atunci, de cand se tine minte”. De aceea, profilul lui Ion apare din ce
in ce mai intunecat de o continua prefacatorie, participand la un
josnic targ al hectarelor, santajand pe viitorul sau socru si
terorizand fara scrupule pe Ana. Odioasa fapta de capatuiala prin orice
mijloace ne descopera un ins de o cruzime rara, care determina
sinuciderea Anei, dupa care Ion poarta grija fiului sau, nu din
sentimente paterne, ci dintr-un josnic instinct de conservare a
proprietatii samavolnic obtinute. Intorcandu-se de la cimitir el smulge
copilul Zenobiei cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. Il stange
la piept, acoperindu-l cu bratele osoase. Exista oare vreo scanteie de
umanism in comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaza
contrariul, abstractie facand de unele elemente din a doua parte a
romanului, Glasul iubirii.

Demnitatea lui de barbat tanar e parasita de
dragul pamantului. Iubirea curata a Floricai a jertfit-o pentru acelasi
lucru. Respectul pentru datinile stramosesti ca si dragostea pentru
rodul “iubirii” sale le priveste cu un permanent dispret, straine
eticii taranesti. Setea de avere, lacomia de pamant merg la Ion pana la
manifestari atavice de imbratisare, de sarutare a pamantului arat
intr-o exaltare vecina cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decat
Vasile Baciu care, dupa ce si-a obtinut pamanturile prin casatoria cu o
femeie bogata, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a
intrat in “randul oamenilor avuti”. Ion insa nici dupa condamnabilul
sau “succes” nu vadeste vreo urma de cainta in strafundurile
constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei,
ajunsa mama. Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina
cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion, dezvaluind ferocitatea
caracterului sau. El isi loveste odios parintii, acuzandu-i de
imbolnavirea copilului. Orbirea lui Ion este argumentata de doctorul
Filipoiu, care prin diagnosticul sau, arata ca acelasi Ion, autorul
moral al sinuciderii Anei, este vinovat si de moartea copilului sau.
Astfel Ion este condamnat prin faptele sale: incalcarea proprietatii
lui Simion Lungu inducerea in eroare a Anei, si a lui Vasile Baciu cu
scopul de a obtine pentru sine un folos material injust, determinarea
sinuciderii sotiei sale, purtarile familiare josnice, adulterul si
inselaciunea, chiar in dauna celui care-i facuse bine.

Dincolo de zbaterea cotidiana, satul traieste in
datini si obiceiuri strabune integrate in viata obisnuita a satului,
prin ele se manifesta stravechimea asezarilor, a unui mod de a vietui
caracteristic, o structura sufleteasca, o spiritualitate ce se
oglindeste in evenimentele esentiale ale satului romanesc. Nasterea,
botezul, nunta, obstescul sfarsit, hora, sunt in roman, monumente care
fixeaza cadrul si pulsul vietii satului, iar ceremonialul, indatinarea
intr-un mod de viata ce ramane acelasi, incat, daca oamenii, dupa legea
firii si in framantarea vietii, se sting, altii le iau locul, in
acelasi sat, in care pare ca nimic nu s-a schimbat. Intr-o alta
perspectiva, si ea istorica, satul e cuprins in raporturile lui cu
stapanirea austro-ungara. Mai afectati sunt intelectualii pentru ca
slujbasi ai unui regim administrativ si politic agresiv, existenta
acestora depinde de autoritati. Constiinta asupririi nationale se
manifesta insa diferit dupa gradul de dependenta, avocatul Victor
Grofsoru militeaza pentru emancipare sociala si nationala pe cai
legale; profesorul Spataru este un extremist; Titu Herdelea, cu
fumurile lui scriitoricesti - un entuziast.

In imprejurarile acestea neprielnice, romanul
lui Liviu Rebreanu vorbeste totusi despre o permanenta a vietii
romanesti, cu rosturile ei de neclintit in satul transilvanean.

---------------------------------------------------------------------------------